La mulți ani , AETM !

La mulți ani , AETM !

Ați crescut frumos !

Felicitări pentru proiectele de impact, pentru acest eveniment, pentru entuziasm, implicare și determinare !

Sunteți factori decisivi ai schimbării !

Dezbaterea din primul panel a adus în discuție cuvinte cheie și idei de bază pentru schimbarea în bine pe care o puteți realiza :

dialog real și onest, parteneriat, promovarea valorilor, drepturilor, dar și obligațiilor elevilor, triunghiul de aur în educație ( școala, elevul, familia), finanțarea sitemului de educație, profesionalizarea carierei didactice, impactul voluntariatului și proiectelor în viața elevilor din Asociație, munca de echipă, lidership-ul și orientarea spre carieră.

Ați avut invitați de excepție, colegi, prieteni, părinți, reprezentanți ai autorităților locale, ai I.S.J. Timiș, oameni care vă susțin și cred în voi, precum și delegații ale elevilor din Vâlcea, Maramureș, Constanța, București.

Felicitări, Luca Muntean-președinte AETM !

Ne mândrim cu tine!